Am făcut o pasiune să urmăresc tăranii in trafic şi maşinile lor, care le ţin loc şi de femei şi de mame şi de tot. Nu ştiu cine mă poate contrazice că exemplele de mai jos nu sunt maşini de cocalari, iar dacă vreţi puteţi da răspuns la dilemele mele, că eu nu prea mă pricep la maşini şi nici nu-mi plac. Exclud cocalarii care sunt disperaţi să-şi pună tot felul de numere preferenţiale. 

Cocălării vechi: 

• antene cu ouă kinder, preşuri pe spate extralungi, ledul intermitent verde/roşu de la bord, cd-ul la oglindă, potcoava intre faruri, dungi negre pe caroserie, capace vopsite, autocolante in interior, volan imblănit sau cu piele, ciucuraşi sau zaruri la oglinda, renault scris pe parbriz, căţelul care dădea din cap la lunetă, ştergătoare cu plastic, antena cu sfori care să fluture in vânt.

Sâmbătă, pe 23, am plecat spre Buftea, cu portbagajul daciei burduşit de sfertul de porc ce revenea familiei mele.  La prima intersectie importanta din oraş, am paralizat... Nişte civili inarmaţi ne-au făcut semn să oprim. Cred ca aveam ochii beliţi, oricum nu mai beliţi ca ai lui taică-miu. Ne-au dat jos să ne percheziţioneze maşina. 

I-am recunoscut pe caţiva... erau bagabonţii oraşului, cei care işi petreceau zilele mai mult prin cârciumi, piete, la table şi pe strazi. Evident, il ştiau pe tata, dar bolnavi de importanţa momentului ar fi controlat-o şi pe mă-sa sub fustă. Işi dădeau indicaţii unul altuia şi luaseră priviri de Rambo, strangand permanent cu o mâna la piept, armele. Şi-au dat coate când au văzut portbagajul daciei verzi plin de carne proaspătă... cred că le-a trecut prin cap să o şi confişte, dar il ştiau pe tata de băiat serios. Parcă totuşi am auzit ceva de genul... "ia uite, bă, şi la ăsta... noi facem revoluţie şi el taie porcu'! "

N-aveam stare in casă, mă uitam când la televizor, când pe geam şi aşteptam să aud şi eu focuri de armă in oraş, să simt blocul ciuruit de gloanţe, cum vedeam la tv. Imi inchipuiam ce aş face dacă, brusc, geamurile apartamentului ar sări in aer ciuruite de gloanţele teroriştilor. Exersam. Mă aruncam rapid la podea, mă băgam intre canapea şi calorifer, iar apoi mă târam pe coate prin casă, să-l salvez pe frati-miu şi pe ai mei. Nu era nici dracu pe afara, ma benoclam pe gem şi nu era ţipenie de om pe strada, deşi stau fix in centrul oraşului. Mă plictiseam, vroiam mai mult. Auzisem că se trăgea şi la Sibiu, Brasov, Cluj, Tg. Mureş... de ce să nu se tragă şi la mine in Buftea, că e fix lângă Bucureşti? Ah... mi-aş fi dorit atât de mult să se tragă! Am taiat-o de nebun pe afară... imi plăcea mult să mă plimb singur pe străzi, iar acum chiar era ceva inedit. Am luat-o spre "Pâine". Cam in dreptul Alimentarei, unde e Angstul acum, imi apare in cale o duduie voinică, intr-o manta verde ca de război şi cu o armă la piept. Cred că era singură...