După o vineri seara de pomină cu baieţii, la una mică pe stil vechi, ne-am imperecheat sâmbătă seara (nu intre noi, ci fiecare cu ce a avut pe acasa) şi am mers ca tot omul, la noul Mall, o hidoşenie imensă, să vedem celebrul Avatar. Eu nu cred că sunt om... Incredibil cat urăsc mall-urile, aglomeraţia, lumea mondenă, puştii cretini, pizdele ţopăitoare, cafenelele şi fastfood-ul de acolo!

Avatarul a fost nesperat de interesant pentru mine, chiar dacă povestea era suptă din deget. Pentru prima oară la treideu d'asta şi mi s-a părut destul de tare, mai ales căderile in gol de pe munţi şi zborurile. Admirând atât de aproape păpuşa aia din film, brunetă şi transpirată, cu maieu alb, crăpat intre ţâţe, mi-a trecut prin cap cum ar fi un porno 3D... Sau mai grav... 6D! Să te stropească din ecran, să miroasă a incins sau să simţi ceva aprig pe la spate. Şi tu să mănânci floricele. Treideul ăsta e şi un pic periculos. Mie mi-a reactivat mahmureala de care abia scapasem. Pe la sfârşit mă cam luase ameţeala, de parcă abia mă trezisem din băutură. Nu vă recomand deci să-l vizionaţi mahmuri sau chiar beţi. Un pic fumaţi cred că ar merge la fix, mai ales prin decorul de rai din Avatar. 

Pentru o cură de dezintoxicare de mall, am ales duminică să mergem la ai mei, in Crevedia, pe jos pe gârlă. Am ţinut maşina in parcare, să nu-i incurc pe alţii, că n-am cauciucuri de iarnă.  La dus am luat-o pe stradă că ne grăbeam la masă, iar la intoarcere am luat-o pe gârlă, vreo 5 km. Viscol... ce vis! N-am luat-o pe gheaţă, că era moale... gârlă, manăstire, padure, calul bălan... am reconstituit traseul pe care il făcea tata când o peţea pe mama. Ce dezmăţ o fi fost la mall-ul cel mare in timpul ăsta!

"Rad si plang si te strig delirand... e soare, e ploaie, e cald si e vant..

 Din somn ma trezesc si tresar speriat... dar nu-i nimic, doar am visat."


Nici nu-si dadea seama daca canta cu voce tare sau doar in gand. Oricum buzele nu i se mai miscau, doar picioarele greoaie il faceau sa spere ca inca mai rezizta. Cu fiecare pas simtea cum i se sfasie muschii de deasupra genunchilor, in rest, talpile nici nu-l mai interesau, parca se miscau singure cu tot cu bocancii scortosi si ciorapii de lana, facuti de aia batrana. Era senzatia aia de nimic... Nici fericire, nici tristete, nici foame, nici sete… Nu mai gandesti nimic, nu mai simti nimic, nici frig nici durere, nu mai stii de e noapte sau zi, nici macar incotro te indrepti... Cu greu mai constientiza ce avea de gand sa faca: "Unde dracu vroiam sa ajung?".

Tarandu-se mai mult lipit de peretele inghetat, se impiedica de ceva si cazu... Nu brusc... ii se paru ca trecura secunde bune pana simti zapada intrandu-i in nari... Secundele mute s-au spart, dintr-o data, in mii de zgomote inalte, suieratul viscolului coborat dintre stanci, trezindu-l destul de greu. Stia ca e ultima clipa constienta... deja incepu sa simta frigul si vantul peste obraji. Ciudat, dar asta i se parea un semn bun, iar faptul ca nu-si dadea inca seama daca e zi sau noapte nici nu il mai interesa... oricum nu vedea nimic, stia doar unde ar trebui sa se afle... spre cel mai inalt si periculos varf al masivului.

Continuarea aici...