|
 In mod oficial vă anunţ, mai ales pe cei pe care ii fute grija de ocupaţia mea, că de săpămâna viitoare voi avea o nouă indeletnicire... asociat la un fel de Fast Food, numit "Mănânci pe fugă". Mai precis, să nu se screamă alţii, voi fi eu insuşi bucătar şi vânzător, alaturi de văru' Mau.
A durat cam mult până să-i dăm drumul pentru că am fost supusi la numeroase incercări şi sunt sigur că vom mai fi supuşi. Nu credeam cand am fost atenţionat de toată lumea că mă bag in ceva foarte complicat, dar ştiu sigur că vom fi buni la treaba asta, indiferent de cate piedici ni se vor pune. Incercercăm să facem un altfel de fast food, un fel de bucatarie in stradă... mai curat, mai sănătos şi mai transparent decât majoritatea. Am investit o grămadă de bani, dar a iesit ceva bun, totul nou şi curat. De marţi sau miercuri ne vedem acolo, cu tot cu laptop si internet. Am dedicat şi un blog afacerii noastre şi vă invit să ne vizitaţi des, să vedeţi cum merge treaba in domeniu.
|
|
|
Nu ma plang ca muncesc mult, dar e oribil... Nu asa vreau sa-mi petrec urmatorii ani, chiar daca imi stric viitorul curului! Nici concediu n-am avut anul asta. M-am ofilit de tot, sa mor eu! Vă spuneam asta intr-un articol mai vechi, unde il luam un pic adio de la scrisul pe blog. Intre timp a venit vacanţa in care am mai ciupit ceva la scris pe aici, iar imediat după, adica ieri, s-a intamplat brusc inevitabilul. Am renunţat la măreţul meu job, cel pe care nu am putut să-l refuz când tocmai speram să nu mai muncesc niciodată pentru altul. Şi nu că am renunţat... am fost zburat de acolo pur şi simplu. Debarcat, e termenul mai potrivit, deşi oficial mi-am dat demisia... Au incercat să fie buni cu mine... să-mi dea salariu până in martie. Normal că i-am băgat in pizda ma-sii! Stiam ca nu am cum să stau acolo prea mult, nici pentru banii ăia, pentru că era o mizerie, dar cum am fost nevoit să plec, credeam că se intâmpla doar in filme. Mă rog... dacă m-am băgat
|
|
Citeste tot...
|
|
Ştie careva cum e la sfârşit? S-a mai intors careva de acolo? Cum se simte cand nu mai ai viaţă in tine? Sunt pe un pat adânc şi cineva imi aşează o pernă moale sub cap. Nu pot să mă mişc, nu mai simt nimic, am optzeci şi ceva de ani... sunt gata. Dar văd tot, observ tot ce mişcă. Sunt strânşi in jurul patului meu şi vorbesc in şoptă, să nu mă deranjeze. Cei de vârsta mea zâmbesc prieteneşte, par relaxaţi şi vii din scaunele cu rotile. Bănuiesc ca sunt mai tari ca mine la moral, şi ei ştiu că sunt la fel de gata ca mine, dar profită de ultimele momente, ghidonaţi de alţii. Relexaţi aparent... dar resemnaţi. Mă inţeleg, ne cunoaştem de prea mult timp, mă compătimesc, refuzând să se gândească la faptul ca va veni şi rândul lor. Fetele sunt ok, vorbesc mult, sunt mereu in priză, ele nu se schimbă in timp. Fetele sunt insăşi viaţa. Nu se ingrijoarează... pentru ele vom fi mereu la fel de importanti... fie ca suntem in vână, in scaun cu rotile, pe pat sau in cutie. Lumea intra şi iese din cameră. Lipsesc căţiva, aş fi vrut să-i văd. Se vorbeşte mult in şoptă şi mă chinui să inţeleg in zadar. Insă nişte tineri gălăgioşi discută aprins mai in spate, râzând fără jenă, iar pe geam zăresc copii agitându-se muţi. Văd cu coada ochilui, o mână ce imi bate umărul, compătimindu-mă. N-o simt.
|
|
Citeşte tot...
|
|
   Am ramas extrem de surprins de cat de multa lume a stiut cand e ziua mea si chiar daca nu ma dau in vant dupa ele, am primit o gramada de mesaje si telefoane. Inseamna cam mult, sa mor io... La capitolul cadouri am iesit bine deasemenea, desi sunt foarte pretentios. Cu riscul de a parea ţăran, nu mă pot abţine să spun cand nu-mi place un cadou primit. Am zis ca voi face o lista de cadouri, din care fiecare să aleaga ce vrea... dar să fie după standardele mele.
|
|
Citeste mai mult
|
|
Daca va aduceti aminte, va spuneam ca m-am lasat de munca la inceputul anului, cu gandul de a nu mai munci vreodata pentru altul. Am fost slab. Am rezistat doar vreo 4 luni. Ieri m-am trezit brusc pe cap cu o oferta pe care chiar nu am putut s-o refuz. M-a luat pe nepregatite, din carpele mele de acasa, iar azi m-am prezentat la noul meu loc de munca. Sunt slab... am acceptat o propunere de la cineva care ma tatona cam de mult timp si pe care am tot sperat ca il pot refuza. N-am reusit. Macar sa lucrez eu pentru prima oara in sistem nemtesc si platit nemteste... Va scriu de la noul meu loc de munca, din prima mea zi. Criza in constructii m-a cam tinut cu botul pe labe, n-am reusit sa fac mare lucru de cand am demisionat de la Comnord. Doar cu ajutorul parintilor si al varului din strainatate, m-am descurcat, dar nu aveam nicio perspectiva serioasa. Asa ca am luat tragica hotarare de a ma reapuca de munca. Aseara, dupa ce am aflat ca tre sa ma prezint de azi, asa brusc, ma simteam ca in scoala generala, in ultima zi de vacanta, inainte de 15 septembrie. Toata familia sarea in sus de bucurie, numai pentru mine vestea a cazut ca un traznet. Un sentiment de tristete m-a facut sa basculez cateva pahare de vin, gandindu-ma ca de a doua zi nu mai sunt liber. Mi s-a pus pata pe liberatatea asta, frate... dar deocamdata tre sa ma redresez un pic financiar. Nu am putut refuza oferta pentru ca lucrez cu niste oameni pe care ii cunosteam, pe felia pe care o cunosteam, la o firma serioasa, pe bani seriosi, program lejer, destul de aproape... N-am putut refuza... Sunt slab!
|
|
|
|
|
|
|
Page 1 of 2 |
