|
Ştie careva cum e la sfârşit? S-a mai intors careva de acolo? Cum se simte cand nu mai ai viaţă in tine? Sunt pe un pat adânc şi cineva imi aşează o pernă moale sub cap. Nu pot să mă mişc, nu mai simt nimic, am optzeci şi ceva de ani... sunt gata. Dar văd tot, observ tot ce mişcă. Sunt strânşi in jurul patului meu şi vorbesc in şoptă, să nu mă deranjeze. Cei de vârsta mea zâmbesc prieteneşte, par relaxaţi şi vii din scaunele cu rotile. Bănuiesc ca sunt mai tari ca mine la moral, şi ei ştiu că sunt la fel de gata ca mine, dar profită de ultimele momente, ghidonaţi de alţii. Relexaţi aparent... dar resemnaţi. Mă inţeleg, ne cunoaştem de prea mult timp, mă compătimesc, refuzând să se gândească la faptul ca va veni şi rândul lor. Fetele sunt ok, vorbesc mult, sunt mereu in priză, ele nu se schimbă in timp. Fetele sunt insăşi viaţa. Nu se ingrijoarează... pentru ele vom fi mereu la fel de importanti... fie ca suntem in vână, in scaun cu rotile, pe pat sau in cutie. Lumea intra şi iese din cameră. Lipsesc căţiva, aş fi vrut să-i văd. Se vorbeşte mult in şoptă şi mă chinui să inţeleg in zadar. Insă nişte tineri gălăgioşi discută aprins mai in spate, râzând fără jenă, iar pe geam zăresc copii agitându-se muţi. Văd cu coada ochilui, o mână ce imi bate umărul, compătimindu-mă. N-o simt.
Nu credeam c-o să vină. M-am ţinut tare până acum, zic eu, dar cred ca a venit ziua. Am tot amanat momentul si am tras cu dintii de timp, doar-doar mai ma balacesc in apele inspumate ale tineretii. Dar gata s-a terminat! Nu mi-a mai ramas decat sa imbătrânesc, cel putin asa cred in momentul asta. Am ajuns la punctul mort... In cateva luni m-am topit definitv. Doar câteva luni, incredibil! Am renuntat la vechea slujba cu gandul sa rup pisica in doua si sa incep o noua etapa a mareţei mele vieţi. A mers binisor, intre timp mi-am rupt capul şi gâtul, şi totul părea plin de viaţă. Pâna m-a pus dracu sa accept noua slujba. Bani, functie, responsabilitate, pula mea... m-au imbarligat. M-am ars rau! Nu ma plang ca muncesc mult, dar e oribil... Nu asa vreau sa-mi petrec urmatorii ani, chiar daca imi stric viitorul curului! Nici concediu n-am avut anul asta. M-am ofilit de tot, sa mor eu! Nu mai fac nimic, nu mai am chef de nimic. Si cu siguranta nu munca e de vina! Nu mai am cu cine iesi la o bere, iar iesirile in week-end sunt din ce in ce mai rare si mai triste. Si lumea zice ca din cauza mea... Asta mă omoară. La meciuri nu prea mai merg, treaba s-a uratit rau si acolo, de 5 ani ma chinui sa-mi iau un nou set de tobe, iar pe chitara n-am mai pus mana de un an. Nu mai gătesc, nu mai citesc. Fotbal nu mai pot sa joc, nici maca flotari sa fac si nici pe ai mei sa-i mai ajut prin curte. Umblu pe la cabinete, astept analizele serioase, imi fac vaccinuri singur, ma caut la dinţi des şi mă gândesc la metode serioase de recuperare fizică după accident. Nu mai gasesc nimic interesant nici pe net, nu mai gasesc bloguri interesante, nu ma mai uit la fete pe hi5, asa ca fara sa vreau am inceput sa fac ceea ce nu credeam c-o sa mai fac curand. Am inceput sa ma uit la televizor: stirile proteve, rataciti in panama, mircea badea, carcotasii, mondenii... baga-mi-as pula, cum scap? Mănânc seminţe... Seminţe, coaie... pe canapea! Eu, seminţe... vă inchipuiţi? Plec la servici pe intuneric, mă intorc pe intuneric... Am stat sambătă in casa. In viaţa mea n am stat sâmbăta in casă! Nu mă mai bărbieresc, nu mi mai cumpăr ţoale noi, nu mi mai spăl maşina... Pentru ce? Să ma scarpin intre picioare pe canapeau? Ce cacat să mai scriu şi pe blogul ăsta? Am observat că lumea aşteaptă chestii tot mai interesante aici... Nu vreau sa dezamagesc. Scurt şi patetic: imi pare rău, nu mai am nimic de zis! Am o grămadă de subiecte in cap despre care aş putea scrie, dar nu mai pot. Nu mai am chef, nu mai am inspiraţie, mi-e lene. Culmea, pentru expresuldebuftea.ro găsesc mereu timp şi chef să scriu. Nu ştiu de ce... Oricum şi ăla va avea un final. Sunt aproape convins să inchid definitiv şandramaua, să ies in glorie din treaba asta cu blogul. Să nu ajung să plictisesc... Tot scurt: până la o eventuală şi puţin probabilă schimbare, un mare punct! Avem deja 5 luni de cand ne-am mutat impreună. Nu fiţi trişti... aşa e până la capăt!
|
