|
Nu ma plang ca muncesc mult, dar e oribil... Nu asa vreau sa-mi petrec urmatorii ani, chiar daca imi stric viitorul curului! Nici concediu n-am avut anul asta. M-am ofilit de tot, sa mor eu! Vă spuneam asta intr-un articol mai vechi, unde il luam un pic adio de la scrisul pe blog. Intre timp a venit vacanţa in care am mai ciupit ceva la scris pe aici, iar imediat după, adica ieri, s-a intamplat brusc inevitabilul. Am renunţat la măreţul meu job, cel pe care nu am putut să-l refuz când tocmai speram să nu mai muncesc niciodată pentru altul. Şi nu că am renunţat... am fost zburat de acolo pur şi simplu. Debarcat, e termenul mai potrivit, deşi oficial mi-am dat demisia... Au incercat să fie buni cu mine... să-mi dea salariu până in martie. Normal că i-am băgat in pizda ma-sii! Stiam ca nu am cum să stau acolo prea mult, nici pentru banii ăia, pentru că era o mizerie, dar cum am fost nevoit să plec, credeam că se intâmpla doar in filme. Mă rog... dacă m-am băgat
cu oamenii mari! Am fost pus să revoluţionez un sector, dar cum aş fi putut, fără să-mi aduc măcar un om al meu, sau fără să ii pot convinge pe cei existenţi? Cum poţi convinge nişte muncitori să facă treabă? Păi de educat nu mai ai cum la peste 35 de ani, după ataţia ani de huzurit impreună, de combinaţii, furturi şi vrajeli cu complicitatea altora sus puşi... Să le tai din salariul şi aşa imens pentru ceea ce fac şi mai ales intr-o perioada de criză? Să-i ameninţi că-i dai afară? Cu siguranţă astea le-ar fi schimbat măcar un pic atitudinea... Dar singurul om in care aveam incredere, adică şeful cel mare, deşi m-a asigurat mereu de mână liberă şi sprijin... se pare că i-a preferat pe ei, probabil datorită legăturilor de rubedenie din firmă. Ca la fotbal... jucătorii nu pun osul deloc, deşi au salarii mari, beau zi de zi, apar la tv şi in ziare, iar treaba nu merge cum trebuie. Nu-l plac pe antrenor, cum nu-l plac nici impresarii lor şi nici batrânii versaţi ce se invât pe la club, si au statutul de simboluri ale echipei. Patronul la cine să renunţe? La antrenor, nu la jucătorii impresariaţi de cei care ii stau alături. De specificat... eu caştigam toate punctele, dar mi s-a spus că nu joc spectaculos. Asta in condiţiile in care eram singurul de la echipă care dădea totul, zi şi noapte... chiar intrănd eu insumi in teren, când situaţia cerea un om in plus. Capacul a fost pus de vânzătorii din firmă care mi-au făcut referate, plângându-se că le pun beţe in roate. Beţe in comisioane... Pentru că idiotul de mine ţinea cu firma, nu cu mafia, ei riscau să piardă nişte comisioane frumuşele. Nu m-am dat cu ei, deci am fost impotriva lor... Despre legăturile dintre angajaţii acestei firme, care se numeşte Meva, şi despre "familia" care nu m-a acceptat... poate cu altă ocazie. E un caz foarte interesant. Dar să revin la lucrurile frumoase... Sunt iar liber! De azi sunt disponibil pentru orice aventură! Mai mult ca sigur voi incerca din nou să fac ceva pe cont propriu... schelă, on-line, contabilitate, treburi gospodareşti... vad eu, am de unde alege, chiar dacă nu e nimic măreţ. O să fiu de capul meu şi asta va fi tot ce va conta. Păcat că n-am reuşit să-mi iau tobe... asta chiar n-o să mi-o iert! Poate dădeam lecţii pentru incepatori... N-o fi dracu aşa de negru. Mă pricep eu la multe... poate chiar imi deschid un fast food altfel decăt mizeriile astea de la noi. Dar după ce-mi vând casa. Viaţă e... lipsa banilor o face mai palpitantă! Mama e dezamăgită... "N-ai vrut tu şă te ţii de serviciul ăsta! Mai lasă, mamă, internetul ăla şi prostiile din cap şi apucă-te odată de ceva serios, că ai o vârsta!" Nu fiţi trişti, aşa e până la capăt!
|
